Am început să mă gândesc la această Academie pregătind un curs pentru Congresul Internațional Studențesc Marisiensis, din Târgu Mureș. Urma să vorbesc despre parcursul meu și despre ce aș face diferit dacă aș fi din nou student.
Ca să pregătesc acel curs, m-am întors la anii de facultate, la oamenii de la care învățasem și la alegerile făcute între timp. Am revăzut cursurile de specialitate, congresele și programele de masterat. Privindu-le împreună, am realizat cât construisem prin lucruri făcute consecvent, ale căror rezultate nu fuseseră întotdeauna vizibile pe moment. De aici a pornit numele „Consecvența bate talentul”.
Retrospectiva m-a făcut însă să mă gândesc și la o parte a vieții mele despre care vorbisem prea puțin: omul care trăia toate aceste experiențe.
După ce am devenit părinții a doi copii, eu și soția mea am trăit o perioadă minunată și solicitantă. Au fost nopți în care dormeam puțin și eram alături de copii, iar la opt dimineața eram în cabinet, cu pacientul. Pentru mine, prezența acasă avea o valoare de neînlocuit. Îmi doream, în același timp, să fiu disponibil pentru cei care aveau nevoie de mine în profesie.
Repetat luni la rând, acest ritm m-a epuizat. Atunci îl consideram normal. Continuam să muncesc, dar îmi era tot mai greu să mă bucur de propria evoluție. Aveam de învățat și cum să îmi recunosc limitele, să cer sprijin și să îmi organizez viața astfel încât să pot fi prezent în ea.
În discuțiile cu alți colegi am auzit experiențe asemănătoare. Unii îmi vorbeau despre oboseală, alții despre comparația continuă cu ceilalți sau despre sentimentul că nu progresează, deși făcuseră deja pași importanți.
Mi-ar fi prins bine, încă din facultate, o comunitate în care să pot vorbi despre toate acestea. Academia a început din dorința de a construi acest sprijin împreună cu alți oameni. Îmi doresc să putem crește în profesie păstrând empatia, credința și bucuria lucrurilor care ne dau sens.